sâmbătă, 12 martie 2011

Pasul Fortunei pentru săptămâna 12-18 martie

Săptămâna cuprinsă între 12 şi 18 martie seamănă cu sfârşitul unei reprezentanţii teatrale.






Ultimele replici, ultimele gesturi şi ultimele concluzii înaintea căderii cortinei peste O acumulare de planete în semnul Peştilor, un fenomen rar pe care mulţi nu au apucat să-l trăiască într-o viaţă de om. De aceea, putem să tragem concluzia că şi în ipostaza unui tranzit dificil, totuşi, a fost bine că am apucat să vedem cum se poate trăi şi cum se poate reacţiona pe o astfel de provocare astrală. Nu este puţin lucru să ai mai multe zile şase planete apropiate unele de altele în semnul Peştilor. Lor să li se adauge, mai ales lui Marte şi lui Uranus, semnificaţia Lunii negre.



Săptămâna viitoare nu vom ma avea decât trei planete în semnul Peştilor, Chiron, Marte şi Soare. Luna neagră se pregăteşte şi ea la 29 de grade şi 20 de minute să părăsească acest semn de apă. Cel mai important eveniment al săptămânii viitoare este legat de tranzitul planetei Uranus, care la începutul zilei de 12 martie intră în zodia Berbecului, mai precis în preajma orei 3 dimineaţa. Cu asta se deschide un alt circuit, un alt cerc de semnificaţii şi de provocări, un alt lanţ de evenimente cu cele bune şi cele rele. Omenirea se află într-un punct dificil. Numeroase conflicte politice, destul de multe tulburări climaterice, o serie de motivaţii psihologice care au ambalat pe toate meridianele şi paralele conştiinţele oamenilor.





O criză economică ce reuşeşte să străbată, de asemenea, o serie de structuri diferite ale civilizaţiilor şi economiilor. Uranus în Berbec reprezintă începutul. Şi aşa, Uranus este o planetă a schimbărilor, a revoluţiei, a motivaţiilor puternice, mai puţin spihologice, cât instinctive. Voinţa este la cote maxime şi dorinţa de afirmare este irepresibilă. Uranus odată intrat în Berbec deschide numeroase secvenţe de viaţă care vor avea nevoie de şapte ani mai întâi să se afirme şi apoi să se consolideze. Deocamdată trăim într-un moment al speranţei. Toată lumea îşi face iluzia că odată intrat în Berbec Marte va schimba fundamental chipul ţării, chipul economiei aflate în criză sau chipul lumii.





Într-un anume fel se poate spune că această speranţă nu este greşită sau nu este neîntemeiată. Este doar exagerată. Ea este încărcată cu prea multe valori şi virtuţi şi este aşezată sub forma unei icoane. Ceea ce este greşit. Uranus în Berbec nu trebuie privit ca icoana Sfântului Gheorghe care omoară balaurul. Dimpotrivă. S-ar putea să nu fie vorba de salvare, ci, dimpotrivă, de declanşarea unor conflicte sau al unei lupte pentru viaţă care să semene cu un fel de război al tuturor împotriva tuturor.





Toată lumea va fi marcată de acest fel brusc de a se răsturna o serie de secvenţe care erau bine instaurate, conservate sau acceptate, nu neapărat pentru că tradiţia ar fi varianta cea mai bună, cea mai protectivă şi cea mai sigură. Un fel de dulce mediocritate care nu-şi doreşte noul, care în lenea ei sau în confortul ei acceptă o variantă minimalistă de trai în schimbul unei linişti interioare, al unei siguranţe exterioare. Uranus în Berbec alungă toate aceste ipostaze călduţe, comode, burgheze sau care aparţin trecutului. Instaurarea noului şi venirea unor elemente care instaurează premizele viitorului se fac cu destul de multă lipsă de toleranţă.





O serie de oameni care se vor afirma de acum încolo în următorii şapte ani nu vor fi întotdeauna pe placul mulţimii. Liderii vor fi tineri, curajoşi, impetuoşi, vor sacrifica tot ceea ce le iese în cale şi mai ales tot ceea ce nu corespunde concepţiei lor, planului lor sau misiunii pentru care au fost acolo aşezaţi, ca să o ducă la îndeplinire. Se va instaura un fel de pat al lui Prochust şi multă lume va trebui să se sacrifice singură, să se ajusteze, amputându-şi acele ipostaze ale personalităţii care sunt într-o totală discrepanţă cu un prezent violent. Tot ceeae ce ţine de armată, sport, tot ceea ce ţine de afirmarea personalităţii, mai ales în ipostaza egoismului şi a individualismului are şansă să răzbească. Nu mai este momentul acela special în care o anume chemare religioasă sau o anume răsturnare spirituală să fie suficiente pentru a crea câmpuri energetice favorabile.





De acum încolo, Uranus în Berbec va provoca şi el valuri de emoţii, trăiri la nivelul afectelor, dar nici pe departe plăcute, calme sau profunde. Lucrurile se petrec la nivelul vizibilului, al concretului, al materialului, al imediatului, al transparenţei, al lipsei de supleţe, al unui fel, uneori, rapace de a se purta. Foarte multă lume îşi va schimba comportamentul. Unii vor găsi o motivaţie în criza care, devi doamne, i-a înrăit şi i-a transformat în nişte fiinţe disperate sau dornice să se securizeze. Alţii vor găsi justificare într-o viaţă personală plină de încercări şi refulări, plină de nemulţumiri şi, mai ales, plină de sancţiuni. De aceea, vor dori în aceşti şapte ani să smulgă de la viaţă tot ce se poate repede şi puţin, pe ideea cu cât mă aleg cu atâta sunt în stare să mă menţin, cu ct rup din viaţă şi, mai ales, rup din dreptul celorlalţi, cu atât sunt eu mai deştept şi mai bun. Este o teorie a ceea ce romanii denumeau hommo homini lupus est, adică omul se poartă faţă de ceilalţi oameni ca şi cum ar fi un lup, sare, muşcă, răneşte, sacrifică, fără scrupule, fără milă.





De aceea spuneam că nu este bine să ne iluzionăm, că intrarea planetei Uranus în Berbec ar aduce linişte şi pace, confort, siguranţă, calm şi posibilităţi de dezvoltare pacifistă a economiei. Totul stă sub semnul bulversării, al răscolirii din toate felurile şi, până una alta, chiar dacă nu se află în domiciliu, adică în Vărsător, Uranus se simte în Berbec într-un anume fel la el acasă. Măcar pe baza acestui curaj care cheamă noul cât mai repede, chiar dacă nu i s-a făcut încă aşternutul pentru patul ce ar trebui să-l primească în sălaşul său. Este un fel de a se pregăti într-un chip răstit, un fel de venire a unei etape pe care mulţi nu o cunosc cu adevărat sau nu o cunosc deloc ori o percep puţin şi prost, o deformează, o transformă în sensuri aleatorii până când se vor da cu capul de concluziile triste ale realităţii.





Banii sau viaţa!





Din punctul de vedere al astrologiei financiar-bancare, se poate spune că intrarea lui Uranus în Berbec deschide un capitol fundamental diferit de tot ceea ce am trăit în ultimii şapte ani. Până la un punct, într-o măsură logică, am vorbit despre această predare de ştafetă săptămâna trecută, când am făcut o analiză pe scurt a ceea ce a însemnat tranzitul lui Uranus în Peşti în ultimii şapte ani şi am creionat cam ceea ce s-ar putea produce odată cu intrarea aceleaşi planete într-un alt semn zodiacal, cel masculin, de foc, diurn, pozitiv al Berbecului.





Continuăm acum această analiză, cu atât mai mult cu cât săptămâna viitoare deja această poziţie este o realitate şi nu mai este o perspectivă, nu mai este un viitor care trebuie să se împlinească. Ne-a ajuns din urmă viitorul şi Uranus intră în noaptea de 12 martie în acest semn şi nici nu întârzie să provoace efecte. Trebuie să ne aşteptăm la modificări dintre cele mai drastice în plan economic. Încă o dată subliniez, nu întotdeauna când vorbesc despre economie mă refer la ţara noastră. Nu întotdeauna mă refer la România, chiar dacă este vorba de economie şi de criză.





Sunt aspecte generale care privesc toate ţările şi economia tuturor continentelor, după cum sunt şi aspecte particulare. Ori de câte ori este vorba de România subliniez, insist şi precizez, pentru a nu se face confuzie. Deocamdată suntem în planul unei analize generale care priveşte economia din punct de vedere global. Ar trebui, dacă ar fi să ne luăm după manualele de astrologie, să ne aşteptăm ca fenomenul muncii să fie unul mult mai bine susţinut de acum încolo.





În următorii şapte ani toată lumea ar trebui să muncească mai mult, mai bine, mai intens, cu mai mult spor. Noţiunea puţin comunistă şi puţin răsuflată, ori ironizată şi depreciată, tocmai de către un mecanism politic cu vicii serioase, anume acela al hărniciei să înceapă să redevină un principiu al realităţii şi o condiţie a viitorului. Puturoşenia, lenea, comoditatea, indiferenţa, indolenţa, lipsa de satisfacţie, dezinteresul personal către problemele colective ar trebui să fie restrânse. Şi probabil că aşa se va şi întâmpla. Numai că, de data aceasta, Uranus în Berbec va stimula iniţiativa personală în beneficiul personal şi nu colectiv. Adică nu va aduce generozitate, filantropie sau un spirit umanitar, un spirit de sacrificiu. Toată lumea va munci pentru sine, pentru propria existenţă, pentru banul lui. He he, vor spune unii, ca şi cum până acum nu asta am făcut sau nu asta ar trebui făcut.





Este şi nu este aşa. Până acum nu toată lumea a fost atât de, să spunem lucrurilor pe nume, disperată în faţa acestei cavalcade de măsuri şi de evenimente care au venit dintr-o parte a oceanului, dintr-o parte a continentului, din partea cealaltă a globului pământesc, de la stânga la dreapta şi, invers, de la nord la sud, au venit, şi acum mă refer la România, tot felul de impulsuri, tot felul de influxuri, reflexele crizei, valurile, mai mult sau mai puţin puternic resimţite până acum de către populaţie. De acum încolo lucrurile se îndreaptă spre un alt mecanism.





Toată lumea va muncii şi va fi mai harnică, va munci cu anume responsabilitate şi cu o anume abnegaţie, dar nu pentru că îi iubeşte pe patroni sau a dat conştiinţa datoriei peste Ionescu şi Popescu. Nu. Ci, este vorba de o anume dorinţă de securizare. Unii oameni şi din ce în ce mai mulţi oameni îşi vor da seama că dacă vor munci vor avea un beneficiu. Încă nu înseamnă neapărat să care butoaie în spirare ori să dea cu târnăcopul în pământ, într-o muncă maimult sau mai puţin profitabilă.





Muncă înseamnă şi efortul de a învăţa, de a progresa, de a acumula cunoştinţe, de a experimenta, de a se integra în colectivităţi, de a accepta sarcini, de a accepta să fie condus şi, implicit, de a accepta să participe la un efort colectiv. Dar această participare este împotriva voinţei fiecăruia. Se va trezi un egoism şi un individualism în fiecare dintre noi. Nu trebuie să ne ruşinăm. Sunt fenomene care se petrec cu necesitate, ele au o motivaţie, o explicaţie, dar şi o susţinere astrală pe care nu o putem nici contrazice, nici combate şi nici nega. Doar ca să închidem ochii şi să zicem "Vai ce lucru urât să fii egoist", nu înseamnă că suntem nişte fiinţe realiste, nu facem bine nimănui, ascunzându-ne de adevăr sau, mai ales, edulcorând o serie de reacţii umane care au o motivaţie şi un substrat astral. De fapt nici nu ar mai însemna că facem ştiinţă sau astrologie, înseamnă că, pur şi simplu, am face nişte comentarii de salon care nu ar avea nimic în comun cu demersul nostru săptămânal care face să ne întâlnim pe această cale.





Uranus în Berbec va schimba şi comportamentul, şi manierele, şi felul de a vorbi, mai direct, mai brutal, mai categoric, mai fără menajamente. Copiii vor creşte destul de repede şi vor învăţa tot atât de repede, ceea ce înseamnă banul, beneficiul, câştigul şi interesul personal. Multe dintre elementele care dau coeziune familiei vor fi puse în criză. Apoi ar trebui să ne gândim la tot ceea ce ţine de o evoluţie a politicului. Aici se poate scrie o carte, două, şapte. Se pot scrie nenumărate studii şi următorii ani ne vor oferi numeroase prilejuri să vedem cum funcţionează această configuraţie astrală. Deocamdată să vorbim despre săptămâna viitoare, când Uranus intrat în semnul Berbecului are ca partener de dialog pe Jupiter.





Este un eveniment important când acest mare benefic, împreună cu marele răscolitor de conştiinţă se întâlnesc într-o zodie a începutului, a debutului, a ediţiilor princeps, a ideilor novatoare, dar şi a gesturilor de o maximă brutalitate, nu o dată, în numele justiţiei. Atenţie, de acum încolo o serie de abuzuri şi exagerări în numele justiţiei, în numele dreptăţii, în numele corectitudinii, în numele legii în general vor fi plauzibile şi vor fi posibile la noi sau în lume, oriunde în străinătate. Săptămâna viitoare Mercur, care merge foarte repede, va face opoziţie cu Saturn.





Vinerea viitoare, pe 18 martie, Mercur la 15 grade Berbec se va întâlni într-o opoziţie la grad perfect cu Saturn la 15 grade Balanţă şi cu aceasta începem să trăim şi prima maer confruntare care nu mai ţine seama de semnul Peştilor, ci de o axă dură, este vorba de axa semnelor cardinale Berbec-Balanţă. Mercur se va afla într-o primă contradicţie care ţine de conştiinţă, de cutumă sau de tradiţie, de lucrurile aşezate şi instaurate. Primul domeniu care se va resimţi va fi cel al diplomaţiei.





Acum, nu neapărat că diplomaţia românească va fi zguduită, dar cred că diplomaţia tuturor popoarelor sau mecanismul de funcţionare al celor care acţionează în numele relaţiilor externe şi al parteneriatelor strategice coordonate de ministerele de externe vor trece prin suferinţe şi prin încercări. Ne putem gândi la uriaşul efort spre pace şi liniştire pe care-l fac o serie de ţări şi pe care îl pun în aplicare o serie de persoane în numele unor misiuni atunci când este vorba de ţările din nordul Africii şi Orientul apropiat. Dar mai sunt şi alte focare de conflict, după cum vă asigur că sunt multe alte elemente care pot să dea acestei ipostaze datele unui reper. Din punct de vedere economic, această primă întâlnire pune sub semnul crizei totale, pulverizează, distruge, aduce lovitura, am spune, de graţie în foarte multe dintre elementele care ţineau de comerţ, negociere, cumpătare sau acord pe bază de bună înţelegere, nu o dată fără acte scrise, adică acea înţelegere care se stabileşte între oameni de onoare pe bază de cuvânt.





Fie cuvântul va fi călcat, fie onoarea nu mai există, fie o serie de evenimente vin sub aspectul forţei majore şi pun aceste ipostaze în criză şi în neputinţă de a se manifesta. De aici o serie de elemente care ţin de comerţul exterior, de negocieri, de tranzacţii, de tratate sau de acorduri şi înţelegeri care s-au desfăşurat până acum în plan verbal. Mercur, după acest moment foarte important, de crizei, a conştiinţei, dar şi a dialogului, va ajunge să intre la sfârşitul lunii martie în mişcare aparent retrogradă, va reveni în postura în care se află acum, va face din nou o opoziţie la grad perfect cu Saturn,nu la gradul 15, va reedita aceste situaţii, apoi se va întoarce.





Prin urmare, ceea ce se va petrece la sfârşitul săptămânii viitoare nu este de ordinul unei singure experienţe, ci al unui dute-vino, al unor reveniri, al unor pertractări, aşa încât ideea de hărţuială, de nesiguranţă şi de revizuire continuă până la exasperare, a tuturor înţelegerilor, a parteneriatelor, a negocierilor şi a contractelor va caracteriza această săptămână şi întreaga lună martie după cum va proiecta o umbră neagră asupra întregii luni aprilie.




sursa:evz.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu