duminică, 12 iunie 2011

Horoscopul săptămânii 12-18 iunie 2011 pt.Sagetatori

Săgetător

Pentru cei născuţi în săgetător principala problemă care îi vizează săptămâna viitoare este trecerea cu bine a momentului eclipsei. O lună în săgetător devin parte activă, devin parte constituentă, fundamentală a acestei faze de lună plină. Luna accentuează trăirile, revolta, mânia sau determinarea, ambalarea. Poziţia este conflictuală, e uşor incendiară, le induce tuturor nativilor dorinţa de a pune ordine sau de a se răfui cu cineva. Planetele din gemeni din casa a şaptea vorbesc despre contracte, semnate sau puse în discuţie, despre afaceri sau parteneriate.

Numeroasele virtuţii care zac pe semnul gemenilor vorbesc şi despre capacitatea acestora de a se exprima liber, nuanţat, inteligent, cu o anume strategie şi cu o anume temperanţă chiar dacă luna îi împinge spre gesturi spectaculoase, spre forme dramatice de dialog personal sau social totuşi planetele din gemeni, adică mai ales venus care dă o anume dulceaţă şi versatilitate şi un anume cabotinism şi o anume intuiţie a momentului şi capacitatea de a vorbi aluziv şi cu subtext şi cu umor şi cu inteligenţă şi cu detaşare şi cu multe nuanţe şi cu anume aluzii implicite care complică discursul, care trimit spre zone mult mai priculoase dar o trimit într-un fel delicat care mai stârneşte revolta şi furia sau nu permite partenerului de dialog să se demaşte, sunt toate în avantajului celui născut în săgetător.

Acolo este încă evident şi soarele în gemeni de aceea raporturile conflictuale, procesele, audierile, toate sunt supuse unuio avantaj. Acest context nu este chiar atât de rău pe cât pare. E puternic, e adevărat, e răscolitor, este profund implicant ba chiar este şi destabilizator. Să nu uităm că axa săgetător-gemeni face parte din semnele mobile care se restructurează şi se modifică de la o clipă la alta. De aici situaţii neprevăzute şi evoluţii incredibile de tipul loviturii de teatru şi acum atenţie mărită. Cei care se află în vâltoarea unor evenimente importante, personale sau colective, printr-o răspundere individuală sau printr-o răspundere care incumbă o serie de consecnţe publice trebuie să ţină cont de următoarea realitate astrologică.

Nu este convenabilă, nu îi va bucura dar pentru că este o realitatea foarte importantă pe care nu o pot înfrânge sau depăşi trebuie să ţină cont de ea. Spune toate acestea pentru a-şi alcătui o strategie şi pentru a nu se lăsa în voia valurilor vieţii sau pentru a aştepta pasivi cine ştie ce rezolvare de la sine. Nu va veni. Aşadar toate evenimentele care s-au produs pe fondul realităţii astrologice construite cu jupiter în taur după 5 iunie, o primă rezolvare este posibil să se producă după 22 decembrie. De ce ? Pentru că jupiter va evolua de acum încolo până la un moment dat când va intra în mişcare aparent retrogradă.

Mişcarea va fi atât de drastică încât jupiter va ajunge la începutul lunii decembrie la 0 grade în taur adică exact poziţia săptămânii anterioare. În acest fel ceea ce s-a produs săptămâna care tocmai s-a încheiat îşi va găsi o etapă de rezolvare, poate chiar şi de finalizare după 22 decembrie când jupiter se va afla în mişcare directă, pozitivă, tot de la 0 grade taur. S-ar putea ca acest context astrologic să nu fie suficient, să fie o încercare, să fie o tentativă nereuşită, să fie o speranţă legată de această dată şi totuşi evenimentul să nu se producă.

Introduc şi a doua noţiuni în contextul acestui avertisment care ne împinge cu speranţa rezolvării în 2012. Ne leagă şi mai puternic chair de zilele de 17 şi 18 iunie 2012 adică exact un an de la data producerii eclipsei care va avea loc săptămâna viitoare. Aşadar săgetătorii trebuie să se înarmeze cu răbdare, cu tenacitate, cu forţă interioară pentru a depăşi etapa decembrie şi pentru a se afla într-o poziţie favorabilă îîn momentul în care cu siguranţă lucrurile se vor fi încheiat în iunie.

În altă ipoteză, pentru că jupiter va părăsi în acel moment zodia taurului şi va intra în semnul gemenilor şi va aduce corolarul momentelor care se construiesc acum pe gemeni. Este o dinamică astrală interesantă, frumoasă. Sigur însă că pentru cei nerăbdători sau pentru cei care sunt mânaţi de la spate de evenimente cu o componentă conflictuală majoră sau cu o detereminare distructivă, ideea că trebuie să aştepte 7 luni până la Crăciun sau un an până la vara viitoare îi poate destabiliza.Vă îndemn la răbdare şi la strategie nu la pasivitate şi la disperare.
sursa:URANIA/evz.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu